Patronul Stelei a comentat și starea de sănătate a lui Gabriel Iancu, primul transfer al verii pentru Steaua. Acesta s-a operat la menisc, intervenție pe care oficialii Viitorului Constanța au ținut-o ascunsă în momentul transferului fotbalistului în Ghencea. Gigi Becali spune că vina pentru situația actuală a lui Iancu o poartă pregătirea inadecvată pe care ar fi efectuat-o la gruparea nașului Gică Hagi.
„Nu mă interesează deocamdată situația lui Iancu, pentru că oricum nu putea juca în meciul cu Ajax. El nu este încă pregătit fizic așa cum trebuie, nu a făcut antrenamente așa cum trebuie la echipa lui Hagi. La Steaua este nevoie de forță. S-a dus la doctor la consult, are ceva probleme la menisc”, a spus Becali la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER